Category Archives: Uncategorized

Ce vreau

Intr-un context cu totul diferit mi-a fost pusa o intrebare care cred ca pentru fiecare dintre noi formeaza cheia de bolta a evolutiei personale si a dezvoltarii personalitatii, si anume “Ce vrei?”. Aceasta intrebare m-a macinat profund in ultimii ani, in special dupa ce am depasit bariera celor 30 de ani. Nu cred sa aiba vreun rol aici pragul de 30 pur si
simplu. Cel mai probabil are insa o mare influeta vizibilitatea pe care o dobandesti odata ce ajungi la aceasta varsta, castigand astfel mai multa seriozitate si adancime in evaluarea scopurilor personale si ale celor de familie.

(1) Ei bine, vreau sa fiu sanatos. Afirmatia are o cu totul alta greutate cand spun ca fumez inca. Spre rusinea mea mi-am pus in gand de mai multe ori sa nu o mai fac, ultima oara serios in Decembrie 2009. Nu am mai fumat in perioada 1 Decembrie 2009 si pana in Februarie 2010 cand din slabiciune si intr-un context cu totul nefericit am reinceput sa practic obiceiul odios. Cat timp nu am fumat m-am simtit excelent. Asa ca stiu foarte bine ca un prim pas spre a fi sanatos este sa nu mai fumez. Un al doilea pas avand acelasi scop este controlul alimentatiei. Pentru a fi sanatos trebuie sa mananci sanatos. Mult prea multi dintre noi nu au acces la asa zisele alimente “bio” (parte din ele fiind de fapt o mare
inselatorie oricum) si isi gasesc variate scuze pentru a continua practica perfida de a manca ce da Dumnezeu si cand da Dumnezeu. Ei bine, pentru a fi sanatos trebuie sa renunti la pizza, snack-uri si MacDonalds cat si la KFC. Trebuie sa mananci 5 mese pe zi. Trebuie sa dormi cele 7 – 8 ore pe noapte. Si multe altele despre care am mai vorbit.

(2) Vreau sa fiu echilibrat psihic. Cred ca regimul ordonat la care ma impinge mersul la sala si iesitul la munte – chiar si o singura data la 2 saptamani – una sau doua zile – sunt elementele definitorii (cel putin pentru mine) ale echilibrului meu psihic. Sper ca voi reusi din nou sa ma imping la limita superioara a rezistentei fizice si sa capat mai multa
incredere in mine. Cred sincer ca am nevoie de acest efort si ca ma va ajuta, pe termen lung, sa depasesc orice greutati imi va arunca viata in fata.

(3) Vreau sa am o viata de familie echilibrata. Si stiu prea bine – daca nu din experienta macar teoretic – ca folosind instrumentele de la punctul (1) si (2) de mai sus impreuna cu consoarta/copiii viata de cuplu si de familie in general poate fi imbunatatita simtitor. Practic, ambii parteneri stiu si simt ca au reusit sa depaseasca nenumarate obstacole insa au nevoie permanent de un liant care sa fie imbunatatit si perfectionat zi de zi. Cred ca muntele si experientele impartasite pe munte pot ajuta in cuplu ca o forma ideala de “terapie” multifatetata. Poti castiga sanatate, curaj, incredere reciproca (de multe ori increderea castigata pe munte nu are legatura cu formele simple din viata de zi cu zi precum “nu minte” s.a.m.d. ci este vorba de incredere in forma esentiala ca atunci cand viata ta sta in mana coechipierului tau), tenacitate, seriozitate si nenumarate altele. Nu vreau sa imi fortez partenera sa faca ceva impotriva vointei sale ci doar sa ii deschid ochii spre posibil. Nu doresc sa impun ceva cat sa directionez o parte din energia zilnica a amandurora catre o activitate comuna cu nenumarate beneficii.

(4) Vreau sa realizez ceva pentru mine. Suna fenomenal de egoist ultimul punct. Si recunosc in el o doza de egoism “adevarat”. Nimic rau totusi. Profesional am reusit cate ceva. Nimic grandios si sincer nici nu cred ca imi doresc reusite grandioase deoarece fiecare asemenea reusita determina mari sacrificii pe plan personal – de cele mai multe ori fiind sacrificate atributele cele mai pretioase precum timpul si sanatatea. Sunt multumit profesional cu ceea ce fac si nu sunt foarte sigur cum imi voi configura cariera de acum incolo. Nu am atins un plafon dar nici nu sunt sigur ca vreau sa ajung pana la acesta. Oricum, o parte din ceea ce am realizat pana acum am facut-o pentru familia mea (majoritatea) si intr-o foarte mica proportie pentru orgoliul personal. Ei bine, am nevoie de CEVA pentru mine! Nu am obiective
grandioase! Imi doresc cateva lucruri simple – vreau sa ma catar din nou, vreau din nou sa ma intalnesc cu caprele negre pe brane si vreau sa mai vad multe rasarituri si apusuri pe munte.

M-am gandit la “vrerile” de mai sus plecand de la principiul ca nu esti niciodata prea batran si ca trebuie sa reusesti ceea ce iti pui in gand. iti poti da timpul necesar si poti face efortul. Si merita! Asta chiar o spun din experienta!

Mi-e dor

“In weekend plec din nou la munte. Nu stiu exact unde, mai ales ca din prognoza am depistat ca peste tot o sa ninga. Merg cu Stef si Alex astfel ca inca nu pot spune ca este “potrivit” sa abordam trasee mai grele. Trebuie deocamdata sa ne acomodam. Sa rodam angrenajul. Cel mai probabil, daca se mentine prognoza, vom urca in Piatra Mare pe varf.”

Randurile de mai sus le scriam zilele trecute cand ma gandeam sa pun un post despre cat de dor imi este de munte. Ei bine, dupa ce mi-a mai jucat prognoza cateva feste, sperand eu sa se imbunatateasca, vestile sunt mult mai proaste. Vanturi la inaltime, ploaie mai jos si pe la 1500 – 1800 de metri zapada in prostie. Ce sa fac eu acum? Ma gandeam, cel mai probabil o prostie, sa urcam de la Capra la Balea. Apoi mi-a trecut prin cap sa merg spre Malaiesti in ciuda faptului ca ninge si s-ar putea sa nu pot face pozele de care am nevoie pentru peretele vestic al Bucsoiului, pe care vreau sa il urc la primavara/vara pe un fel de “diretisima” spre Vf. Bucsoiul Mare.

Am revenit cu gandul la Piatra Mare dupa ce am luat in considerare si un scurt drum in Iezer cat si in Piatra Craiului. Poate nu ar fi chiar rau…In Crai…pe la Diana sau Spirla? Ar fi o treaba…Plaiul Foii, Spirla, Umeri si apoi Curmatura Foii si inapoi in Plaiul Foii. Ar fi ceva. Cu mici sperante de a avea vizibilitate spre Fagaras sau creasta Craiului m-as simti putin privat de bucuria deplina de a trai si simti muntele. Au trecut doua saptamani de cand nu ne-am mai intalnit si simt cum ma atrage. Si nu stiu ce sa aleg. Sa mai astept o saptamana cu speranta de vreme mai buna sau sa risc in acest weekend. Nu stiu ce sa fac.

Si mi-e dor de munte!

TEOTWAWKI

Sunt de parere ca ar trbui cu totii sa citim (macar sa rasfoim) cartea lui Jim Rawles – How to Survive the End of the World as We Know It: Tactics, Techniques, and Technologies for Uncertain Times. Desi este focalizata oarecum pe supravietuirea in SUA, prezentand in cea mai mare parte technici si strategii specifice vietii in mediul nord-american, cred ca o putem si noi folosi pe plaiurile mioritice. Din pacate insa, cea mai mare parte din informatia prezentata in carte referitor la echipament – producatori, link-uri, preturi, etc. – este practic “dedicata” americanilor.

Drept urmare, pe masura ce voi parcurge in timp capitolele, voi incerca sa sumarizez si sa actualizez datele lui Jim avand in vedere aspectele vietii concrete in Romania. Ce principiu insa, toata informatia din carte trebuie interpretata avand in vedere specificul vietii din RO si profilul psihologic al romanilor. Sa nu uitam ca avem granite directe (N- Ucraina, S- Bulgaria, E- Rep. Moldova, V- Ungaria si Serbia) cu 5 (cinci!!) alte state, ceea ce induce oarecum panica. Nu trebuie sa fim preocupati doar de ceea ce vor face si cum vor reactiona romanii in cazul unui “TEOTWAWKI” ci si de cum se vor comporta vecinii nostri. Bulgarii cel putin sunt la aproximativ 60 – 70 de km. chiar de Bucuresti…:).

In plus, informatia trebuie deasemenea filtrata din perspectiva experientei istorice a fiecarei tari. Stim foarte bine cum am reactionat in vremuri de restriste (pentru cine nu stie, va rog sda va intoarceti temeinic la cartile de istorie) si stim ca de foarte multe ori (asa cum de altfel este cazul peste tot in lume) fiecare lupta pentru sine. In Romania se pare ca s-a exacrbat in ultimii douazeci de ani aceasta tendinta, si, drept urmare, acest factor trebuie luat foarte serios in considerare. Practic, orice planificare de tip “neighbour reliance” va trebui bine analizata si, ca urmare a analizei, se prea poate sa ajungeti la concluzia ca o distanta cat mai mare fata de orice vecin se poate sa fie binevenita. Si mai mult chiar, Romania poate fi expusa si unor divergente etnice in cazul unui eveniment  “TEOTWAWKI”. Astfel, planificarea fiecaruia va trebui sa tina seama si de riscurile inerente din acest punct de vedere. Nu suntem o tara de emigranti precum SUA iar diferentele etnice se vor revela imediat ce “the shit will hit the fan”…asa cum ar spune Jim Rawles. Cititi cartea si mai vorbim.

Inca ceva important…

Nu cred ca v-am spus dar eu fumez. Fumez din 1992…de 18 ani. Cel mai probabil toate bolile mele de la batranete se vor trage de la fumat. Stiu foarte bine ca nu trebuie sa o fac. Stiam din momentul in care am pus prima tigara in gura. Bunicul meu a murit de cancer la plamani, asa dupa cum s-a intamplat si cu fratele lui. Ceea ce nu este bine! Antecedentele nu sunt tocmai favorabile. Asa ca…dupa mai multe incercari nereusite trebuie sa reusesc pana la urma! Sa ma las! Sa renunt. Sa ma opresc. Asa ca acum, chiar acum, fumez ceea ce se cheama ULTIMA TIGARA! Trebuie sa imi tineti pumnii! Ma voi reintoarce la couch 2 5k si la regimul alimentar…Nu prea am alte optiuni daca vreau sa supravietuiesc….

ULTIMA!

Reviste si ghiduri

Pentru cei intersati de trekking si de plimbari in natura am descoperit (probabil altii au descoperit mult mai de mult dar sincer nu conteaza) ca pe Google Books se gaseste revista Backpacker. Ma rog, nu toata ci numere mai vechi (cateva zeci bune) scanate. Le gasiti aici.

Acelasi lucru pentru National Parks care se gaseste aici.

Scouting – aici.

Runners World – aici.

Un ghid “green” Michelin pentru Franta (in Engleza dar COMPLET) – aici.

Acelasi lucru pentru marea Britanie – aici.

Italia – aici.

Germania – aici.

Si altele… Continue reading Reviste si ghiduri

Mii de nervi

Imi este deja sila de serviciile online. Mai ales de cele gratuite. Gratuitatea a venit in termeni “financiari” insa nu trebuie sa uitam celelate costuri asociate – ca de exmplu nervii, incercarile de popularizare a blogului (finalizare pana la urma) care te-au costat efort si timp, etc. Toate astea se sfarsesc la mentabil cand constati intr-o buna dimineata (cam acum jumatate de an) ca pagina ta nu mai merge, adica din http://savinims.haos.ro a devenit pur si simplu HAOS. Miliarde de caractere mici si dese plus o optiune, aparent salvatoare “backup” care nu functioneaza si care doar determina reincarcarea paginii…asa, cu tot cu miliardele de mici caractere.
Sa trecem oricum peste asta. Voi incerca sa migrez spre un spatiu platit.
Acolo unde macar sa am pe cinva sa pot strange de gat…
Va rog sa imi urati NOROC, asa cum va urez eu Sarbatori Fericite!

Vacata 2006

Mi-am terminat concediul si inca nu am reusit sa imi revin de tot ! Parca as fi vrut sa nu se mai termine…Au fost doar trei saptamani ce au trecut ca doua zile. La subiect insa…Excursie din nou, asa ca in fiecare an, sper eu, de acum incolo!

Plecare din Bucuresti, cu masina, in 25 Iulie, spre Viena…de intors ne-am intors pe 9 August. In mare, drumul a fost Bucuresti – Timisoara – Arad – Nadlac – Viena – Innsbruck – Schellnberg – Grenoble (cu diferite diversiuni spre Lyon, Parcul Ecrins, etc.) – Albertville – Chamonix – Courmayeur – Padova – Venetia – Hogyesz – Busteni si apoi Bucuresti, in cele din urma.

Urmeaza in curand si selectia de poze !

Lermoos

Anul trecut am fost intr-o excursie…(si asta este tot din 2006)
Ei bine, din toata aceasta excursie – Munchen to Munchen via nordul Italiei – am ramas cel mai aproape in amintiri de oraselul Lermoos, in sud-vestul Austriei. Venind din Germania, dinspre Garmisch, parca intr-o alta lume, pe un platou delimitat de localitatile Ehrwald in nord si Lermoos inspre sud. Spre nord-est, platoul acesta luminos este ancorat intr-un munte – Zugspitze – aflat de ambele parti ale granitei Germano – Austriece. De fapt, pe enorma platforma turistica de pe varful muntelui poti ajuge atat din Austria cat si din Germania – cu telecabina, tot acolo aflandu-se si fosta granita dintre aceste tari, delimitata si acum cu placile si balzoanele Tirolului si regiunii germane Bayern.

Daca ajungeti acolo, sa popsiti insa la Lermoos…La Pensiunea Hochmoos, unde cu grija va va gazdui Familia Koch. Def apt nu sunt sigur ca cineva va gazduieste, caci toata aceasta familie semana mai bine cu niste duhuri, niciodata vizibile omului de rand. Te intalniesti cu ei doar de dimineata, la micul dejun, iar in rest ii gasesti doar in pozele familiei, plasate cu bun gust pe holurile pensiunii.


Este o familie de sportivi – cu numeroase cupe si medalii la calarie si schi – asa cum este si normal in acesta zona muntoasa.

Atmosfera este superba, calda, primitoare, iar acea parte a casei – bine conservata – construita in anii 1800, cu pereti de piatra goala si cercevele de lemn innegrit, cu ochiuri mici de geam si garnisita pe toti peretii cu un muzeu al obiectelor de uz casnic din Tirolul de altadata, te prinde si te duce cu gandul ca timpul nu a trecut niciodata peste acesti oameni si ca gazdele tale sunt aceiasi oameni intariti de vantul de acum doua sute de ani…

Daca vreti sa ajungeti la ei incercati http://www.hochmoos.com/

Iarna “trecuta”

La inceputul lui februarie, pe 12 mai precis (n.b. era adicatelea 2006 si nu anu’ asta), m-am hotarat sa plec la munte. Singur! Era prima data cand imi luam inima in dinti sa ma duc pe coclauri fara cel putin un insotitor cu care sa impart plcerea si greutatile potecii. Desi in Bucuresti nu era prea frig, eram sigur ca la Busteni a nins. Trenul de dimineata m-a abandonat in gara din Busteni la opt si jumatate de unde am pornit-o agale, calcand pe un strat alunecos de zapada proaspata, spre Strada Valea Alba si spre padurea ce incepe la Caminul Alpin. Primii m-au intampinat cainii curiosi, la ultimele case de dupa Camin, apoi am intrat in padure. Din cand in cand a nins, iar pe masura ce ma ridicam spre Poiana Costilei zapada devenea din ce in ce mai adanca, pana cand, in lipsa urmelor in Poiana Costilei, am intrat in zapada pana la sold . M-am strecurat din nou spre padure pe unde am reusit sa ajung la stana cam in jumatate de ora. Pana la urma nu am putut evita nici innotul in zapada. Ninsese mult si era inevitabil! De la stana am coborat spre Busteni pe banda galbena de Valea Cerbului pe unde, in prima parte a potecii ma afundam in zapada la fiece pas…A fost o zi frumoasa, rece, cu multa zapada si singuratate. Am inteles in sfarsit ca pot merge singur, desi, din cand in cand si in mod absurd imi era teama…