About

Ce sa spun despre mine?

De fapt, intrebarea corecta este ce sa spun despre mine pentru ca “potentialii” cititori sa isi faca o imagine cat mai clara si, daca se poate, corecta :)?

M-am nascut chiar dupa cutremur, in 11 Noiembrie. Cum vine vorba “Scorpion” pentru totdeauna. Copilaria mi-am petrecut-o mai tot timpul prin Bucuresti, cu exceptia vacantelor cu parintii: (a) de vara cand mergeam de obicei pe Valea Prahovei si (b) de iarna – ceea ce insemna ski. Stateam multisor – cate doua – trei saptamani. Din pacate ai mei tineau mortis sa mergem si la mare. Cat am fost mai mic mi s-a parut normal (ba chiar imi placea sa merg in fiecare an la Muzeul Marinei, Delfinariu, Planetariu, Acvariu, portul vechi, faruri, etc.. Chiar in fiecare an si ma mir ca taica’miu nu a innebunit sa le vada de atatea ori!) insa cand m-am marit (ca si acum) marea a inceput sa ma enerveze…Prea mult soare, prea cald, prea multa lume…

Pentru mine muntele a insemnat “Bucegi” si “Postavaru” pana la 14 ani. Nu am explorat nimic altceva si nici nu eram deosebit de curios. Ridicam capul sper stanci si ma intrebam cum o fi pe acolo dar nu imi inchipuiam ca o sa le vad si de aproape vreodata.

Scoala generala am facut-o in Berceni, la 194. Clasa a for “A” – din I-a pana la sfarsit. Pe vremeea mea era un gri sters cu verde, cu un teren de fotbal vesnic plin de noroi si cu fauna de rigoare (vanzatori ambulanti de ciunga si seminte, etc.). Acum se cheama Marin Sorescu si e vopsita frumos intr-un rosu cam ciudat. I-au facut si sala de sport (vezi Doamne, programul national a ajuns si pe acolo).

Am inceput-o in 1984 si am gatat clasa a VIII-a in ’92. Revolutia a transformat ultimii doi ani si jumatate in “parfum”. Uniformele se dusesera pe pustii si in sfarsit puteam sa imi las parul lung. Ceea ce am si facut astfel incat in clasa a VIII-a avea chiar plete destul de serioase – si probleme din cauza lor, evident! Toata scoala generala nu am fost in vreo tabara. NICIODATA! Recunosc ca nu am fost nici tentat. Ai mei ma faceau sa ma simt foarte bine in vacante si nici nu imi prea ardea sa ma agit prea tare. In acea vreme mi se parea ca numai copiii “saraci” merg in tabere. Nu stiam eu prea bine ca ai mei nu erau ceea ce se cheama bogati. Ne descurcam doar.

Am rupt aceasta traditie chiar la sfarsitul clasei a VIII-a. Am mers in Cheile Bicazului la Lacul Rosu. Acolo am dat prima oara cu nasul de stanca si mi-am pus mai serios problema mersului la munte. Normal ca nu ii spuneam “trekking” si – tot normal – cataratul se chema “alpinism”.

M-am intors din tabara si mi-am continuat cariera de “rocker” tot liceul ceea ce a implicat par lung (pana pe la inceputul clasei a X-a. By the way – liceul l’am facut la Colegiul National “Gh. Lazar” – la inceput la real – mate-fizica, cred ca la “G” si apoi la “L” filologie-istorie), “parpalac”, bocanci vara si participarea la intrunirile gastii de rockeri de pe deal din Tineretului. Gasca s-a mutat de acolo in metaloteca de la Eroii Revolutiei si apoi in Parcul Carol, sub pod. Mi-am pierdut interesul din vara lui ’93 deja. Oricum, cand m-am intalnit pe strada acum cativa ani cu un fost “coleg” de lapte gros si pogo, respectiv Baronu’, administrator in cadul unei banci la acea vreme (of course, imbracat la costum plus accesoriile de rigoare) am ramas absolut uimit…

Din ’93 am inceput sa merg la munte. Mai serios, mai cu pauze. Verile din 93 pana in 96 le-am tot facut prin Bucegi, Iezer, Piatra Mare, Crai…O parte din drumuri le-am facut cu Tudor (pe atunci membru al Clubului Ecoul). Unele drumuri au fost si impreuna cu Dana Gradinaru, Bogdan Bacescu si alti membri de pe atunci ai clubului. Cativa ani am fost si eu membru…Am facut cateva ture si cu Clubul Floare de Colt din Bucuresti, ca multi altii de altfel!

In acea perioada am “lucrat” mai toate vaile de abrupt ale Bucegilor si m-am apucat si de ceva catarat. Mergeam la antrenament la panoul de la RATB (de altfel singurul panou in acea perioada) si ma uitam cu uimire la Ionel Ene si la cat de bine putea sa catere…Nu am reusit sa ating vreo performant amajora totusi. Imi era prea frica iar parintii mei nu
imi faceau nici ei viata mai usoara (cata cicaleala am incasat in acei ani nici nu vreau sa imi amintesc…). Oricum, dupa lupte seculare imi aduc bine aminte ca reusisem pana la urma sa catar 7 in Sinaia (Plexiglass). Si cam aici s-a oprit povestea cu cataratul…

In facultate (96 pana in 2000) am continuat sa merg la munte, mai puntin insa decat in liceu si parca mai cu teama uneori. M-am mai si catarat (in Piatra Mare, cate ceva in Costila, dar slabut) dar fara sa mai merg peste VI UIAA. M-am apucat de fotografie. Pe film caci digitatul deabia facuse ochi! Si cum nu prea aveam bani nici filme multe nu am facut.

Imediat dupa facultate am inceput sa si alerg. In acei ani am reusit sa alerg chiar si 10 km. Si era al naibii de bine. Dupa care a inceput munca. Cine are chef sa vada ce am muncit se poate uita pe LinkedIn (profilul e aici). Nu are rost sa comentez si nici sa o iau de la capat cu povestea. Daca aveti chef va uitati.

Oricum, munca se pare ca nu a facut deloc bine activitatilor mele “sportive”. Practic, din 2001-2002 si pana in 2006-2007 cu exceptia ski-ului am pierdut orice contact cu muntele. Totusi, excursiile cu masina in Austria, Alpii de sud si Dolomiti mi-au facut din nou pofta de munte. Si mi-e foame rau!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Life through MY lens