Fetele mortii

Am fost la o inmormantare ieri si teatrul obscen al mortii m-a condus la redescoperiri nebanuite. Paralela inmormantarilor m-a dus cu gandul la o alta inmormantare, acum 23 de ani, cand infrigurat si zgribulit, copil fiind, m-am refugiat intr-o masina cu aeroterma caci afara inghetau si pietrele. Fiind decembrie, afara ninsese iar aleile cimitirului erau toate inghetate ca si cortegiul ce insotea caruciorul cu cosciugul. Era 1989 si totul era pictat in nuante de gri, chiar si oamenii.

Ce se gaseste in memoria mea distinct fata de inmormantarea de ieri sunt participantii. Mi-am rotit privirea in capela numarand fetele si alaturandu-le cu prea mare usurinta umbrele celor deja disparuti. Nici macar nu pot sa spun cu usurinta daca cei prezenti sunt mai multi decat absentii. Ridurile ii mascheaza pe cei ce au participat acum 23 de ani in umbre ce poarta in mod distinct pecetea mortii. Nu ma gandesc la iminenta pentru niciunul dintre ei si nici nu am vreo banuiala ca voi participa in curand la o alta inmormantare, insa am observat ca fata de acum 23 de ani multe dintre umbrele din cortegiu au inceput sa realizeze ca sunt si ele muritoare. O oareceare tristete nelegata defel de raposat ci de propria efemeritate.

Acum 23 de ani in vedeam pe toti ca fiind vesnici si eram surprins – desi raposatul era chiar bunicul meu – de prohodul intonat de preot…din tarana suntem facuti si in tarana ne intoarcem. Aveam o dilema si nu puteam iesi din ea!

Din pacate nu am solutionat definitiv nici pana acum aceasta chestiune. Am continuat sa vad nemurirea in fiecare apropiat si de fiecare data cand inevitabilul s-a produs, surprinderea a fost la fel de mare ca in 1989. Pe scurt, nu am luat viata in serios. Si nici moartea.

Mastile de ieri m-au readus cu picioarele pe pamant. Moartea este aici si zaboveste in fiecare zi pe umerii rudelor si prietenilor nostri. Multi dintre ei sunt mai aproape de inevitabil decat de prima tinerete. Coasa va trece printre ei mai devreme sau mai tarziu si ii voi vedea disparand unul cate unul pana ce toate umbrele se vor regasi intr-o alta lume, sper mai buna. Cei carora vreo boala le-a zambit deja la usa le sticleste cateodata in privire imaginea rasturnata si absurda a propriei morti. Cred ca se si inchipuie pe sine zacand pe catafalc, efigie stramba a unei vieti pierdute. Ce sa inteleaga acesti oameni din moarte cand au incercat deja sa ii tranteasca usa in nas? A tinut figura? Se va mai repeta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*