Drumul ce nu ne scoate la lumina

Cand iti dai seama ca te-ai pierdut – fie pe un drum intunecos, intr-o padure deasa sau intr-un oras strain – cauti solutia de a reveni pe teritoriu cunoscut sau de a iesi la lumina. Nu te opresti. Paralizia vointei duce la paralizia simturilor si, inevitabil, la moarte sau, in cel mai bun caz, la traume, fizice sau psihice, pe termen scurt, mediu sau lung. Cred ca pot transpune aceste idei simple si in viata de zi cu zi.

Sunt aproape sigur ca majoritatea oamenilor de pe acest pamant au ales in viata un drum. Drumul s-a dovedit a fi mai intunecos sau luminos dupa mintea omului si norocul fiecaruia. Am ajuns sa cred cu tarie in puterea hazardului si in amplele efecte pe care sansa, pura si simpla, le poate avea in viata. Si in ceea ce priveste “lumina” putem discuta si desparti firul in milioane de ite mai subtiri decat panza de paianjen. Lumina este inselatoare. Ceea ce pentru mine este fir calauzitor si lumina orbitoare pentru un altul poate fi amarnic Tartar, si invers. Relativitatea efectelor nu ma face decat sa cred ca lumile in care traim fiecare sunt paralele si ca mai niciodata nu poti sa te transpui in pielea altcuiva. Cerinta absurda prin ipoteza atata vreme cat suntem diferiti precum apa si focul.

Ei bine, sa nu divagam.Vorbeam de pierdere, lumina, moarte si traume…Sa revenim la aceste notiuni placute!

Foarte rar drumul este de un singur fel, adica fie pe deplin luminos, fie total intunecos. Ca si in natura, mai trecem prin cate o poiana, pe unde razbate soarele mai aprig, sau dam de o apa pe care o trecem udandu-ne sau nu la picioare. In viata, aceste incidente s-ar transpune prin evenimentele fericite sau micile incidente de zi cu zi, cele care te lasa sa pui capul pe perna implinit sau iti fac somnul amar. Ce se intampla insa cand pierdem drumul? Ce se intampla cand credem ca am gasit un drum insa este drumul altuia, deja parcurs sau pe care celalalt nu a reusit la randul sau sa ajunga inca? Sa nu uitam ca traim in lumi paralele asa ca drumurile nu se suprapun. Poteca e identica dar nu vom regasi doi oameni deodata pe ea. Daca ai ocupat poteca cuiva nu inseamna automat ca celalalt o va gasi pe a ta…Din nou hazard.

Sunt de parere ca mai toti am pierdut drumul sau suntem pe cale sa o facem. Am incercat in ultima vreme sa fiu mai atent la oameni. Colegi, prieteni, apropiati, laolalta cu oameni pe care de obicei ii ignor, dispretuiesc sau de existenta carora nu eram foarte constient. Cu greu am reusit sa deslusesc un drum cu adevarat luminos in viata vreunuia. Gasesc cate o urma, firava intrupare a unei poteci mai putin intunecoase. Rar! Cel mai des apare resemnarea si obisnuita ochilor cu intunericul. Cu capul jos isi poarta fiecare crucea alegerilor gresite cat si a celor bune. Ca o mica paranteza, nu inseamna ca dupa o alegere fericita nu vei fi aspru pedepsit. Si succesele pot fi poveri.

Ii vad urcand o panta repede, oprindu-se din cand in cand sa soarba insetati din cate o mica bucurie sau tristete, judecand drumul ce le serpuieste in fata. Au un copil. Le-a murit un parinte sau un apropiat. Au fost promovati sau le-a crescut salariul. Au fost dati afara sau sunt rusinati pentru cine stie ce prostie facuta la servici. Isi doresc/si-au dorit/isi doresc sa isi doreasca ceva si nu stiu ce…Lipseste lumina calauzitoare. Cu capul in jos nu se vede niciodata cerul. Primim in viata cioclii, aerul statut si praful uitand ca am fost creati pentru a trai in lumina.

De ce VREM sa pierdem lumina? De ce aparent ne dorim si cautam atata suferinta? De ce nu avem curajul sa izbucnim ca o supernova raspandind lumina fara zgarcenie, asumand ca viata este mult prea scurta pentru a ne preocupa de rahaturi? De ce ne pedepsim zilnic cu oameni care nu ne plac, o munca ce ne plictiseste si activitati care ne metamorfozeaza in slugile lui Hades. Am rugamintea sa va uitati atent in ochii prietenilor vostri si sa cautati fericirea. Apopi uitati-va in oglida si incercati sa o recunoasteti in proprii ochi. Daca nu gasiti nici cea mai mica stralucire inseamna ca sunteti parte din majoritate si veti avea soarta majoritatii, de a fi mereu inconstienta si manevrata, de a fi abuzata si folosita fara sansa de a ridica privirea spre cer. Nu vreau sa ma transform in propriul meu sclav si sa fiu mandru de asta. As vrea sa pot aduce lumina…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*