O singura generatie sau un proces ce necesita evolutie?

Ma intrebam zilele astea daca reactiile noastre la ceea ce se numeste supravietuire, fie ca se refera la un anumit eveniment “exceptional”, precum un accident la care suntem supusi, sau ca se refera la o problema locala/generala precum, colapsul social si economic previzionat de atat de multi experti in ultimii 30 – 40 de ani, nu sunt cumva determinate si istoric – educational, din perspectiva culturii in care am avut norocul (sau nenorocul) sa ne nastem.

America este doar recent populata de populatia europeana, si anume in ultimii 300 de ani. In cea mai mare parte a istoriei Americii, populatia care si-a gasit refugiul sau leaganul acolo a fost supusa unor presiuni enorme – la inceput migrationale – est -vest si apoi economice, presiuni care au facut din America ceea ce putem vedea acum, cu toate viciile si calitatile oamenilor de pe acest continent. Este astfel oarecum firesc sa regasim in America acest drive atat de puternic pentru curentul concentrat pe supravietuire si pregatire pentru necunoscut. Din America provine si cea mai mare parte a literaturii de specialitate cat si variate manifestari ale curentului buschcraft. Europa are specialistii/maniacii ei insa se regaseste de cele mai multe ori in urma Americii pe acest front.

Suferim oare de staza determinata de prea multa stabilitate? Am dobandit oare la nivelul intregului continent un mecanism care ne face sa credem ca situatiile sunt de neschimbat si ca nu putem sa ne sustragem cursului istoriei? Fatalismul oare ne impinge sa credem in continuare in conflictele noastre marunte desi avem deja experienta a doua razboaie globale? Am devenim atat de blazati incat ne vom cere doar trabucul in fata plutonului de executie?

Imi pun toate aceste intrebari din dorinta sincera de a intelege mecanismele psihologice ce vor trebui puse in miscare astfel incat sa poata interveni modificarea unor conceptii cel mai probabil adanc inradacinate in constiinta generala a europenilor (deci si a romanilor). Istoria ne-a invatat, cel putin pe noi, pe romani, ca am reusit sa supravietuim ca natie unei serii de evenimente catastrofale majore. Istoria insa si-a schimbat nenumarate reguli iar contextul este cu totul altul.

Daca in anii 1930 populatia Romaniei se regasea in marea majoritate la sat (peste 78 %) datele de la nivelul anului 2002 releva ca mai aveam doar 42 % populatie rurala. Cel mai probabil procentele se vor regasi in majoritatea statelor sud-est europene in timp ce in vestul Europei shift-ul deja incepuse din anii ’30. Ceea ce am pierdut – si se pare ca americanii nu – este spiritul rezistent al omului e la tara. Am pierdut atitudiea “can do” pe care o au psihologic taranii pentru ca in fiecare an – an de an – se lupta cu evenimente catastrofale sau cu potential catastrofal pentru a-si castiga painea de zi cu zi. Ceea ce pierdem de aici in mod suplimentar este bogatia de experienta si de traditie care intr-o eventuala situatie de regres social ne va impinge sa subzistam la tara.

Am cautat – probabil nu suficient de bine – lucrari recente care sa incerce sa conserve sau sa reinvie traditiile de la tara si nu numai traditiile cat acele mestesuguri care in final se vor pierde odata cu pieirea ultimul mesarias traditional. Vor mai supravietui pe ici pe colo mici comunitati in care cate unul a mai invatat de la “bunicul” cum sa faca un butoi sau cum sa sape o fantana. Ce vor face toti ceilalti? Daca nu fac bine sa citeasca in engleza – NIMIC.

Nu imi dau seama daca acest post este doar un simplu protest la adresa ignorantei…Ce realizez insa este ca devine din ce in ce mai reala amenintarea reluarii unor cicluri educationale. Cel mai probabil va trebui sa conservam aceste experiente generand in propriile noastre familii pasiuni si obiceiuri. Invatand din nou sa producem obiectele ce ne sunt necesare cu propriile maini,  invatand din experienta proprie si nu din experienta istorica a altora. Va trebui sa cultivam copiilor nostri aceeasi dorinta si sa ii urmarim dobandind noi capacitati. Trebuie numai sa speram ca nu ne va lovi niciun eveniment major timp de cateva generatii pentru a fi siguri de reusita. Altfel, ma tem ca eforturile noastre marunte, de zi cu zi, se vor dovedi sterile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*