Category Archives: Fotografie

RT: Piatra Mare – 30.01.2010

Cred sincer ca daca ti-ai pus in cap sa scrii ce ai facut, pe unde ai umblat si ce ai vazut, ar trebui (cel putin asa ar fi decent) sa ai si chef sa povestesi altora micile tale “aventuri”. Nu ar trebui sa o faci din obligatie ci pentru ca sincer iti doresti sa insoteti cateva imagini cu un text care cat de cat sa ii lamureasca pe cei ce nu au vazut ce ai vazut tu unde vor merge si pentru a le da ghes sa iasa din culcus spre o zi sau doua de zapada pe munte.

De data asta am plecat putin mai tarziu, adica pe la sapte si jumatate. Nu prea mare paguba insa pentru ca in jur de 9:45 eram deja parcati la Dambul Morii, chiar la intrarea la poteca banda galbena (BG) ce urca pe Valea Sipoaiei spre Canionul Sapte Scari. E loc de cateva masini (doua – trei). Daca nu e loc aici se gaseste mai jos o parcare mai mare. Era inca frig, in jur de – 2, -3 grade, insa in crestere (prognoza spunea cu o zi inainte ca vor fi chiar grade cu plus sambata).

Ne-am echipat si am pornit-o agale pe poteca/drumeag forestier ce urca valea. Ne miram cum oare se face ca in doua saptamani parca n-a crescut prea tare zapada. la cum a nins in Bucuresti ma gandeam ca vom intampina de aici un strat de 20 -30 de cm iar mia sus chiar spre 50 de cm. Ma rog, pe aici pe poteca nu-i prea mare bai! Am urcat incetisor, bucurandu-ne pe ici pe colo de soare, admirand Sipoaia acoperita de gheata, cascadele inspumate si intepenite pe sub care apa se strecoara aproape neauzita.

Pana la intersectia potecilor: (a) triunghi albastru (TA) spre Prapastia Usrului cu (b) banda galbena (BG) care continua sa urce spre Vf. Piatra Mare) poteca este placuta si usoara  desi odata ce trece pe versantul stang al vaii (cum urci) este pe alocuri ceva mai abrupta. De la intersectia am urcat pana in canion (la intrarea in canion se iteste la dreapta cealalta poteca spre Vf. Piatra Mare – pe punct rosu – care ocoleste prin dreapta canionul Sapte Scari). De-o parte si de alta a primei trepte s-au depus coloane lungi de gheata. De urcat am putut urca pana aproape de cea de a doua scara. De acolo mergea doar cu pioleti si coltari! Prea multa gheata.

Inapoi la intersectie si, pe la 12:00, am pornit-o direct spre Prapasia Ursului pe TA. De aici incepe sa creasca incet zapada. Nu mult…Cat sa te amageasca. Odata ajunsi la prapastie ne-am bucurat in linste de soare si ne-am holbat la traseele de catarare. Am descoperit cu uimire ca in cateva trasee pe care m-am dat acum 10 – 12 ani nu se mai vad decat cateva urme firave de pitoane, mai usor dibuindu-le dupa scursura de rugina de pe stanca. In schimb au aparut trasee noi (chiar si de dry tooling) pe care sclipesc vesele in soare spituri sclipitoare. Am zarit spre capatul falezei un traseu chiar simpatic in patru asigurari cu un top fain si mi-am promis ca il voi incerca anul asta. Macar sa incerc!

Dupa ce am visat cu ochii la soare am purces in sus pe vale spre intersectia cu banda rosie (BR) ce urca din Dambul Morii. Dupa cam jumatate de ora am iesit la intersectie, marcata in mod fericit de o bancuta sprijinita de un brad. Am scos harta si am desis ca cel mai intelept ar fi sa o luam in sus pe BR si sa cautam marcajul care coboara paralel cu Valea Chiva spre Dambul Morii (si anume punctul rosu – PR). Dupa vreo 15 minute am atins intersectia, dezamagiti ca a fost atat de aproape. Zice pe placuta ca ne putem intoarce tot in Dambul Morii, pe Poteca Tiganilor.

Noi, ce sa facem, doar am ajuns pana aici! Sa ne intoarcem? Zicem ca ca nu si continuam (asa dupa cum spuneam, prin sapada din ce in ce mai mare) spre poiana de sub Varful Puscas. Dupa ce zarim luminita de la capatul tunelului, iesim in poiana si ne gandim totusi ca ar un moment bun sa ne intoarcem pe undeva spre Dambul Morii. Se facuse ora cam 14:30. Din mijlocul poienii am zarit la stanga, la baza stancilor, marcajul BA care coboara pe sub Piatra Mica, pe la Pestera de Gheata, Gatul Chivei, Claia Arsa apoi pe sub Vf. Bechia spre Cabana Bunloc. Ei bine, de aici s-a imputit treaba.

Pana in poiana am mers pe urme asa ca fusese aproape “autostrada”. Din poiana insa am trecut la 4X4. Iesirea am facut-o delicat, in poante, prin 50 – 60 de cm de zapada, pana la baza stancilor, la intrarea pe BA.

De acolo, taras grapis am dibuit marcajul si, dupa ce ne-am intalnit cu doi baieti care aparent urcau dispre Bunloc (ma rugam cerului…) am purces-o prin padure, pe unde, in mod surprinzator nu s-a imbunatatit deloc situatia. Orientarea traseului fiind spre nord si apoi nord-vest, zapada s-a mentinut mare tot timpul, singura “bucurie” fiind ca nu ne-am sinchisit prea tare cu orientarea, mergand pe urmele flacailor de dinaintea noastra (apropos, cred ca si-au cam mancat ficatii la urcus pentru ca erau zero urme inaintea lor!). Chiar inainte de Pestera de Gheata panoul indicator ne comunica ca mai avem 2 ore pana la Cabana Bunloc.

Am dat drumul la cronometru si am purces in continuare, mai injurand cracile ascunse pe sub zapada si smoculetele inghetate, mai “schiind” pe bocanci pe ici pe colo. Dupa doua ore si jumatate (ceea ce avand in vedere zapada si oboseala acumulata pe traseu nu-i de ici de colo) am ajuns la Bunloc, unde timpul pare sa fi stat in loc. La cabana nu-i nici curent electric si nici apa. Drept urmare nici turisti. Au partie dar nu si vizitatori. Ne-am luat cu mainile de cap si pe la 17:20, dupa doua ceaiuri calde am luat-o de vale pe drumul forestier de pe Valea Pojarel ca la ora 18:00 sa ajungem la masina. La 20:30 eram acasa!

RT: Munticelul – 16.01.2010

Plec spre munte in 15 minute. Ideea e sa facem Drumul Munticelului pana la Diham, apoi la Poiana Izvoarelor, Busteni si iar acasa. Va fi practic o plimbarica de reacomodare cu iarna la munte (desi nu e prea iarna afara si nici unde mergem nu e prea munte).

Am plecat pana la urma din Bucuresti in jur de 7 si un sfert. La 7 deja il asteptam pe Stef in fata blocului si ma balabaneam de pe un picior pe altul nemaiavand rabdare. Brusc ma gandesc: “am incuiat oare usa?”. Doar nu o sa-mi las sotia sa stea in casa cu usa descuiata. Alerg pe scari si constat (bineinteles) ca era incuiat. Cobor si in lift ma suna Stef. A
ajuns! Bag rucsacul in masina si o taiem spre Busteni. Nu e mare inghesuiala asa ca ajungem si parcam in centru in jur de 9. Nu stiu nici acum de ce nu m-am gandit sa parcam la intrarea pe Strada Valea Alba ca dor intentionam sa ne intoarcem pe la Gura Diham si trceam chiar pe acolo…

La vestiar

Oricum, am plecat la drum cu gandul sa urcam Munticelul (triunghi rosu) cu plecare de la Caminul Alpin, sa urcam spre Costila si sa dibuim in zapada “poteca” spre refugiul din Valea Alba. Eram aproape sigur ca nu o vom gasi usor caci eu nu am mai urcat in Valea Alba de prin 1995. Urcam incetisor prin zapada mica (cam 5 cm) si facem un scurt popas la Vestiar. Ne plangem de mila, imi scot geaca si plecam mai departe. pe drum ne depasesc niste “civilizati” motorizati cu ATV-uri. Ii injur in gand si socitesc ca ar trebui introduse amenzi. Probabil ca deja sunt dar nu am vazut pe NIMENI sa le aplice.

La intersectia cu poteca spre Costila lasam Munticelul la dreapta (cu gandul ca la intoarcere vom poposi acolo sa mancam un sanvis) si purcedem pe poteca aparent umblata cu o zi in urma. Tot ma uit la stanga dupa poteca spre Alba. Am tot urcat si la un moment dat mi s-a parut ca dibuiesc drumul (ma gandeam oricum ca nu se vor vedea urme caci ninsese putintel cu doua – trei zile inainte si, fiind sambata, era putin probabil sa fi urcat altcineva inaintea noastra pe vale). Asa ca am purces incetisor prin padure in sus pe vale.  Nu reuseam sa imi aduc aminte NIMIC. Am tot urcat incetisor cautand amintiri. Dupa vreo ora si jumatate de bananait si de escaladat copacei acoperiti cu zapada am renuntat. Nu gasisem drumul bun.

La un moment am sperat totusi sa iesim in poteca caci de undeva mai de sus de noi ne-a strigat cineva sa vada daca suntem in regula. Deci pe acolo era poteca…Ma rog, de bine eram foarte bine dar incepeam sa fim cam stransi cu timpul.

Ne-am intors pe urme la intersectia cu Munticelul unde ne-am mancat sanvisul. Inter timp se facuse ora 14:00 si
soarele se tot ascundea ba pe dupa o stanca ba prin copaci. Am mai prins cateva raze calde si am luat-o la picior spre Poiana Costilei unde am ajuns pe la 15.30. Norii coborasera dispre munte si creasta aproape nu se mai vedea. Coborase incet si frigul.


Am poposit la stana traind nostalgia anilor ’95 – ’96 cand chuiam la zile de nastere in stana. Nu au prea ingrijit-o ciobanii! Banuiesc oricum ca nici calatorii nu au fost prea buni!

De acolo a fost “straight-down” pana in Busteni.

PS A cam inceput sa se taie padurea pe poteca banda galbena spre Poiana Costilei. Unii copaci cu marcaj au disparut iar pe cei ramasi nu se poate spune ca se mai vede marcajul foarte bine. Poteca a fost efectiv desfundata de TAF-uri si are pe alocuri sleauri de cate un metru, presarate ici colo cu urme adanci de ATV-uri.